Meniu Închide

A 2-a zi a Congresului European de Cardiologie 2020

A 2-a zi a #ESCCongress aduce noul ghid de NSTEMI și multe alte sesiuni captivante.

Nu ratati cea de-a doua zi de sesiuni live la congresul ESC!

Înregistrarea este gratuită și se poate face oricând, până la data de 1 septembrie, oferind acces gratuit la toate sesiunile înregistrate pe site până la data de 30 septembrie! Escardio.org/esc2020

Plecând de la sesiunile de ieri, vă prezentăm un update despre tratamentul insuficienței cardiace, fără a reprezenta (încă) indicații de ghid.

DECIZII ESENȚIALE ÎN TRATAMENTUL INSUFICIENȚEI CARDIACE CU FE REDUSĂ #ESCCongress

NOI CONCEPTE DERIVATE DIN STUDIILE CLINICE CU SACUBITRIL/VALSARTAN (PARADIGM-HF, EMPHASIS-HF, EVALUATE-HF, PROVE-HF, PIONEER-HF) ȘI INHIBITORI DE SGLT2 (DAPAGLIFLOZIN- DAPA-HF, EMPAGLIFLOZIN- EMPEROR-REDUCED):

  • „Terapia comprehensivă”- 4 MEDICAMENTE: ARNi (Sacubitril/valsartan) + BB (carvedilol, bisoprolol, metoprolol succinat) + MRA (spironolactona/eplerenona) + SGLT2i (dapagliflozin) vs „Terapia convențională”: ACEi/ARB +BB prelungește supraviețuirea și crește numărul de ani fără spitalizare pentru insuficiența cardiacă, mai ales la pacienții tineri. Date din EMPHASIS-HF, PARADIGM-HF, DAPA-HF- Lancet 2020.
  • introducerea în tratament a celor 4 MEDICAMENTE trebuie luată în considerare cât mai PRECOCE, în primele 4-6 săptămâni de la diagnosticul insuficienței cardiace cu FE redusă.
  • tratamentul cu ARNi poate fi inițiat la pacienți care nu au fost anterior tratați cu ACEi/ARB și la cei spitalizați pentru insuficiență cardiacă acută, după stabilizarea hemodinamică (PROVE-HF, PIONEER-HF)
  • ARNi, beta-blocantele și terapia de resincronizare cardiacă (CRT) au demonstrat cel mai puternic efect în revers-remodelarea miocardului. ACEi/ARB și MRA au un efect moderat asupra remodelării, dar sunt esențiale atunci când ARNi și CRT nu sunt accesibile (costuri ridicate).
  • la 2 săptămâni după inițierea tratamentului cu ARNi, s-a observat o reducere semnificativă a NT-proBNP. Cei care au avut o scădere importantă și precoce a NT-proBNP au înregistrat creșteri mai mari ale FEVS la 12 luni (PROVE-HF)
  • la 12 luni de la inițierea terapiei cu ARNi, atât funcția sistolică, cât și funcția diastolică s-au îmbunătățit semnificativ, chiar fără a atinge doza-țintă din studiul PARADIGM-HF (PROVE-HF).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.